Obligația urmează informarea
Logica legii e simplă: cel care vinde știe ce vinde, cel care cumpără nu. Certificatul e un instrument de informare a cumpărătorului, deci sarcina de a-l procura cade pe vânzător — la fel ca obligația de a declara viciile ascunse.
De aceea nu e negociabil în sensul obligației: chiar dacă vă înțelegeți ca plata efectivă s-o facă altcineva, răspunderea pentru lipsa documentului rămâne a vânzătorului.
Ce se întâmplă în practică
| Situație | Cine are obligația | Cine plătește de obicei |
|---|---|---|
| Vânzare locuință | vânzătorul | vânzătorul |
| Închiriere | proprietarul | proprietarul |
| Vânzare prin agenție | vânzătorul | vânzătorul, uneori prin comision |
| Clădire nouă, de la dezvoltator | dezvoltatorul | dezvoltatorul |
Agențiile îl comandă frecvent în numele vânzătorului și îl includ în comision. E o practică normală, atât timp cât certificatul e emis pentru imobilul corect și pe numele proprietarului real — nu al agenției.
Când cumpărătorul ajunge să-l plătească
Se întâmplă în două situații, ambele semne că ceva merge prost. Prima: vânzătorul refuză, iar cumpărătorul îl comandă ca să nu piardă programarea la notar. A doua: se descoperă în ziua semnării că nu există, iar cineva trebuie să rezolve în câteva ore.
În ambele cazuri, costul se poate scădea din prețul de vânzare. Un certificat de câteva sute de lei nu merită să blocheze o tranzacție de zeci de mii de euro, dar nici nu e normal să fie mutat tacit în sarcina cumpărătorului.