Întâi, ce nu se întâmplă
O clasă E sau F nu împiedică vânzarea, nu atrage amendă și nu obligă la lucrări. Legea cere să existe certificatul și să declari clasa, nu să atingi un anumit nivel.
Marea majoritate a fondului locativ românesc construit înainte de 1990 și nereabilitat se află în clasele D–F. Un cumpărător care se uită la un bloc din 1975 nu se așteaptă la clasa B.
Merită să investești înainte de vânzare?
Rar, dacă o faci exclusiv pentru vânzare. O anvelopare individuală de apartament costă câteva mii de euro și nu se recuperează integral din preț — cumpărătorul nu plătește un premium egal cu investiția.
- înlocuirea tâmplăriei vechi — se recuperează cel mai bine, pentru că se vede
- anveloparea întregului bloc, prin asociație — merită dacă oricum era planificată
- centrala nouă în condensație — utilă dacă cea veche oricum urma să cedeze
- anvelopare individuală a apartamentului, doar pentru vânzare — rar rentabilă
Cum prezinți corect o clasă slabă
Ce funcționează, în ordine: declari clasa în anunț, cum ești oricum obligat; ai la îndemână cifra concretă a consumului; și, dacă vrei să te diferențiezi, ai un audit care spune exact ce ar costa aducerea la o clasă mai bună.
Ultimul e argumentul care schimbă discuția. Un cumpărător care aude „clasa F” își imaginează un cost necunoscut și, de regulă, îl supraestimează. Unul care vede „clasa F, iar aducerea la C costă aproximativ atât, cu recuperare în atâția ani” negociază pe cifre, nu pe teamă.
De ce ascunderea e cea mai proastă variantă
Clasa trebuie să apară în anunț, iar certificatul se prezintă la notar. Nu ai unde s-o ascunzi, iar încercarea de a o evita — anunț fără clasă, certificat „găsit” în ultima clipă — ridică exact suspiciunea pe care voiai s-o eviți.
Mai grav, un cumpărător care descoperă târziu că imobilul consumă mult peste ce a înțeles are un argument în negociere sau, în cazuri extreme, în instanță, pe temeiul lipsei de informare.