De ce e a doua alegere
- Peretele rămâne în afara zonei izolate, deci rece — își pierde rolul de acumulator de căldură.
- Punțile termice de la planșee și de la pereții interiori nu se pot trata: izolația se oprește acolo unde începe podeaua.
- Se pierde din suprafața utilă a camerei.
- Apare riscul de condens în perete, dacă nu se pune barieră de vapori corect.
Cu toate astea, efectul e real. Un perete izolat pe interior pierde semnificativ mai puțin decât unul gol, iar în situațiile în care exteriorul nu se poate atinge e singura variantă care schimbă ceva.
Riscul de condens, explicat simplu
Aerul cald din casă conține vapori. Când ajunge la o suprafață rece, vaporii se condensează. Izolând pe interior, muți suprafața rece din camera ta în interiorul peretelui — nu mai vezi condensul, dar el se poate forma acolo, în izolație și în zidărie.
De aceea sistemele de izolare pe interior includ o barieră de vapori pe fața caldă, montată continuu și etanșată la îmbinări. Sau se folosesc materiale capilar-active, care gestionează umezeala altfel. Ambele cer execuție atentă — e o lucrare de proiectare, nu de improvizat.
Când e alegerea corectă
- Clădire în zonă protejată, unde fațada nu poate fi modificată.
- Un singur apartament într-un bloc care nu se anvelopează.
- Un perete anume, de colț sau spre un spațiu neîncălzit, care face condens.
- O cameră folosită ocazional, unde vrei confort rapid fără să încălzești toată masa peretelui.
În toate cazurile, adu documentele lucrării la vizita auditorului. Izolația pe interior nu se vede după finisare, iar fără dovadă intră în calcul ca perete gol.